Stânca vieţii e scăparea

Stânca vieţii e scăparea
Care-n lume s-a adus
Pentru cei pierduţi în valuri,
Pentru cei fără Isus.

Stânca vieţii e Golgota,
E Isus cel răstignit
El ne-a scos din valul lumii
Jertfa Lui ne-a mântuit

Urle marea-nfuriată,
Zboare valurile-n sus
Noi suntem pe stânca vieţii,
Şi ne apără Isus.

Voi pe care valul lumii
Încă tot nu v-a răpus,
Apucaţi spre stânca vieţii,
Apucaţi către Isus.

Ridicaţi spre El privirea,
Din al vostru trist apus,
Căci în marea de păcate,
Stânca vieţii e Isus.