Ce-ar fi făptura-mi fără Tine,
Ce-ar fi făptura-mi fără Tine, Mântuitorul meu slăvit? Ce-aş fi de n-ai fi Tu în mine Cu harul Tău nemărginit? Aş fi un bulgăre de gheaţă Un chip de humă fără viaţă, O stâncă-nvăluită-n ceaţă Și-o noapte fără dimineaţă. Aş fi un far fără lumină, Pustie pe nisipuri plină, Cu vânturi fără de odihnă, Cu şerpi şi scorpii ce-nvenină; Aş fi o albie uscată Pe unde-a curs un râu odată, O frunză smulsă şi purtată Fără de scop, prin lumea toată. Aşa aş fi dar slavă Ţie! Tu-mi eşti a vieţii bogăţie, Comoara harurilor vie Ce mă inundă pe vecie; Eu n-aş şti azi ce-i strălucirea Vieţii-n mii şi mii de feţe Şi n-aş fi cunoscut iubirea Cu-nfiorări de frumuseţe. De n-ai fi fost Tu Bunătate, Începătorule-a-toate, Cu taine adânci şi minunate, Ce totul vrea şi totul poate; Tu m-ai suit în slăvi divine Din locu-ntunecatei tine, Isuse, sunt ce sunt prin Tine, Și-acum, şi-n veacul care vine! |