Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp

Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp
Erau mulți dușmani pe pământ,
Căci soarele-apune și ei sunt pe câmp
Și noaptea venea pe pământ.
Atunci, ridică Iosua mâna spre cer
Cu glas ca de tunet strigând
Opriți-vă, astre, mai dați-mi răgaz
Să-i văd pe dușmani la pământ!

Oprește-te, soare, deasupra pământului!
Oprește-te, lună, și tu!
Lungească-se ziua aceasta a harului
Și nimeni să nu zică: 'Nu!'

Istoria aceasta de mult retrăim,
E soarele aproape asfințit...
Dușmanul e încă-n picioare o știm
Deși are capul zdrobit.
Din ghearele-i crude, pe cei disperați,
Căutăm ca să îi smulgem acum.
Oprește, Părinte ceresc,Te rugăm
Oprește al soarelui drum!

De este vreun Iosua în veacul acest,
Să-nalțe dar glasul spre cer,
Să-i scape pe-acei din mormintele reci
Ce jertfa umană o cer!
Nu vrem ațipire la pleoape să dăm,
Acum lupta este în toi.
Din noaptea de veci, suflete noi salvăm,
Căci Domnul vieții e-n noi.